Soacra lui Bernie Ecclestone a fost eliberată fără a fi plătită vreo recompensă. Poliția din Sao Paulo a reușit să o elibereze pe Aparecida Schunck din mâinile celor doi răpitori într-o amplă operațiune a autorităților braziliene.
Soacra șefului din Formula 1 a fost răpită pe 22 iulie, iar recompensa a fost stabilită la 36,5 milioane de dolari. Surse din cadrul poliției din Sao Paulo au declarat pentru BBC că Aparecida Schunck a fost eliberată, iar cele două persoane care au răpit-o au fost arestate. De asemenea, autoritățile braziliene au mai precizat că Schunck nu a fost rănită în timpul operațiunii.
În vârstă de 67 de ani, Aparecida Schunck este mama Fabianei Flosi (39 de ani), soția lui Bernie Ecclestone. Cei doi s-au întâlnit în 2009 la Marele Premiu al Braziliei și s-au căsătorit după trei ani. În vârstă de 85 de ani, patronul Formulei 1 este cu 18 ani mai mare decât soacra lui.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER